Cunoscuta clarvăzătoare Carmen Harra a fost invitata ediției de sâmbătă, 6 ianuarie, a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.
Printre altele, ea a vorbit despre provocările pe care anul 2024 le va aduce pentru economia mondială și a oferit și o serie de sfaturi pentru cei care vor să își pună economiile la adăpost în aceste vremuri tulburi.
„Este simplu și într-un fel logic. Nu trebuie să fii filosof, nici nu trebuie să fii vizionar. Îți dai seama că dacă valoarea se duce jos, dacă ții banul în bancă, peste o lună banu nu mai are aceeași putere. Și de aici colapsul bancar.
Pentru că lumea gândește la fel și spune «hai să-mi scot banii din bancă». Dacă toată lumea scoate banii din bancă, ce se întâmplă cu băncile? Logic, nu? Dar ăsta este un fenomen pe care o să-l vedem foarte clar în 2024. Oamenii vor să se pună la adăpost. Și cum poți fi tu la adăpost decât dacă știi că ai ceva solid, ceva palpabil, pe care nu ți-l poate lua nimeni, un teren, un pământ, o investiție în aur. Deci lumea începe să se trezească și să-și pună banii ăștia de hârtie… Nu mai pot să facă nimic, dacă îi scot din bancă și îi pun la saltea, n-am realizat nimic. Îi folosesc ca hârtie igienică, iertați-mă, dar trebuie să mă gândesc ce să fac cu ei. Și atunci asistăm la acest fenomen global.
Și de aici colapsul bancar foarte evident, din primăvară până la sfârșitul lui 2024 și mai evident în 2025, ș.a.m.d. Iar vorbind de karma, dacă ne întoarcem în 1929, când am avut acel mare crash, acel colaps, în 2029 ne izbim de aceeași situație, iată cum lucrurile se repetă în viețile noastre și lucruri care s-au mai întâmplat, după 100 de ani, cum a fost și cu COVID-ul, deci după o perioadă de timp, ele continuă să se manifeste din nou. Și de aici este necesară, cum să spun, investiția în tot ce este tangibil. Depinde ce considerați. Dar chiar dacă vreți să faceți un împrumut la bănci, faceți-l și luați-vă ceva, pentru că sunteți doar câștigați dacă ne uităm în perspectiva potențialului acțiunilor de a investi în orice este palpabil.
Binecunoscuta clarvăzătoare aduce în discuție cele mai importante subiecte ale anului, printre acestea, desigur, numărându-se răspunsul la întrebarea „Cine va fi Președintele României”, dar și dacă se apropie sfârșitul lui Vladimir Putin. De asemenea, Carmen Harra anunță și dacă începe cel de-al Treilea Război Mondial sau dacă România se va uni cu Moldova.
„2024 este un an karmic, revoluționar. Nu ne așteptăm la ce urmează!”, spune Carmen Harra.
Premiera episodului în care Adrian Artene o are invitată pe Carmen Harra a avut loc sâmbătă, 6 ianuarie, ora 19:00, pe canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”.
Conținutul marca „ALTCEVA cu Adrian Artene” poate fi urmărit integral pe următoarele canale:
facebook.com/AltcevacuAdrianArtene
instagram.com/altcevacuadrianartene
tiktok.com/@altcevacuadrianartene